Protecția Plantelor

Programul de studiu PROTECȚIA PLANTELOR

Scopul programului este de a pregăti specialiștii în domeniul protecției plantelor care să poată îndeplini sarcini manageriale, organizatorice, de consultanță și de reglementare, pe baza cunoștințelor teoretice și practice dobândite, aprofundând și îmbogățind cunoștințele dobândite pe parcursul anilor de licență.

Studenții masteranzi au posibilitatea de a învăța despre aspectele de bază dar și cele aplicate si de cercetare a unei game largi de discipline, incluzând patologia plantelor, virologie, bacteriologie nematologie, entomologie, acarologie, herbologie (știința buruienilor), metode convenționale și neconvenționale de protecție contra bolilor și dăunătorilor, despe pesticide și utilizarea lor corectă, mașini și metode moderne de tratamente fitosanitare, aparatură și tehnici folosite în cercetarea de specialitate și legislație fitosanitară.

Experți pregătiți în cadrul acestei specializări sunt capabili să detecteze organismele ce amenință sănătatea plantelor (patogeni, dăunători, buruieni) și sunt familiarizați cu biologia și reproducerea lor, precum și cu efectele și mecanismele pesticidelor, cu implicări asupra mediul și sănătății umane. Aceștia vor fi capabili să elaboreze cele mai competente măsuri de control integrat sau ecologic al organismelor mai sus menționate cu scopul de a reduce nivelul reziduurilor de pesticidelor din plante și mediul înconjurător.

Admitere

Inscrie-te acum!

Principalele competențe pe care absolvenții acestui program de studii masterale le dobândesc sunt: aplicarea creativă a metodelor și tehnicilor moderne, capacitatea de a comunica rezultatele activității în mod demonstrativ, fundamentarea de sisteme de diagnoză corecte și complete, capacitatea de a dezvolta metode moderne de prognozare și avertizare în domeniul organismelor dăunătoare din culturi agricole și horticole, capacitatea de a soluționa și implementa sisteme de prevenire și combatere integrată a complexului de boli, dăunători și buruieni specifice fiecărei culturi.

Absolvenții acestei specializări vor putea lucra în unități fitosanitare, ferme agricole sau horticole, fitofarmacii, firme producătoare și distribuitoare de pesticide și stațiuni de cercetare.